Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, s-a declarat optimist, în interviul acordat jurnalistului Tucker Carlson, în ceea ce privește perspectivele de cooperare cu aliatul său chinez, Xi Jinping. Liderul de la Kremlin a subliniat că SUA nu poate pune piedici Rusiei, ponderea țărilor BRICS în economia mondială fiind mai mare decât cea a G7.
În interviul pe care l-a acordat jurnalistului Tucker Carlson, Vladimir Putin a relatat ca are un obiectiv de a ajunge la 200 de miliarde de dolari în comerțul reciproc cu China și deja a depășit acest nivel.
„Conform cifrelor noastre, comerțul nostru bilateral cu China totalizează deja 230 de miliarde. Și statisticile chineze spun că este de 240 de miliarde de dolari. Încă un lucru important. Comerțul nostru este bine echilibrat, se completează reciproc în domeniul înaltă tehnologie, energie, cercetare și dezvoltare științifică”, a explicat Putin.
SUMARUL DECLARAȚIILOR-CHEIE ALE LUI VLADIMIR PUTIN
Ce a răspuns Vladimir Putin la întrebarea „Cine a aruncat în aer Nord Stream?” (VEZI VIDEO AICI!)
În ce scenariu ar ataca Putin Polonia / Vladimir Putin respinge „comportamentul expansionist”, în interviul cu Carlson (VEZI VIDEO AICI!)
Ce condiții pune liderul de la Kremlin pentru încetarea războiului (VEZI VIDEO AICI!)
Putin a denunțat implicarea SUA în protestele produse în Ucraina și spune că Tucker nu a fost admis în CIA (VEZI VIDEO AICI!)
Explicațiile lui Putin pentru eșecul negocierilor cu Ucraina. Cum a căzut acordul de la Istanbul. Rolul lui Boris Johnson (VEZI VIDEO AICI!)
Ce spune Putin despre posibila eliberare a jurnalistului american Evan Gershkovich, acuzat de spionaj (VEZI VIDEO AICI!)
„De ce mă simt vinovat de parcă îmi trădez țara? / Ce a mai făcut Tucker Carlson la MOSCOVA (VEZI VIDEO AICI!)
„Țările BRICS se dezvoltă în general foarte rapid. În 1992, ponderea țărilor G7 în economia mondială se ridica la 47%, în timp ce în 2022 s-a redus, cred, la puțin peste 30%. Țările BRICS au reprezentat doar 16% în 1992, dar acum ponderea lor este mai mare decât cea a G7. Nu are nicio legătură cu evenimentele din Ucraina”.
Putin a menționat că progresul țărilor BRICS se datorează tendințelor dezvoltării globale și economiei mondiale, acest lucru fiind inevitabil.
„Este ca razele soarelui. Nu poți împiedica răsăritul soarelui. Trebuie să te adaptezi la asta. Cum se adaptează Statele Unite? Cu ajutorul sancțiunilor, presiunii, bombardamentelor și utilizării forțelor armate. Este vorba despre îngâmfare”, a spus Putin.
Întrebat direct dacă ar putea restabili comunicarea cu guvernul SUA, după alegerile din toamnă, Putin a răspuns că „nu este vorba despre lider sau despre personalitatea unei anumite persoane”.
„Am avut o relație foarte bună cu Bush, spre exemplu. Știu că în Statele Unite, el a fost portretizat ca un fel de băiat de la țară, care nu înțelege prea multe. Vă asigur că nu este cazul. Cred că a făcut multe greșeli și în privința Rusiei. V-am povestit despre 2008 și despre decizia de la București de a deschide porțile NATO pentru Ucraina și așa mai departe. Asta s-a întâmplat în timpul președinției sale. El a exercitat, de fapt, presiuni asupra europenilor. Dar, în general, la nivel uman personal, am avut o relație foarte bună cu el. Nu era mai rău decât orice alt politician american, rus sau european”, a declarat Vladimir Putin.
Liderul de la Kremlin a menționat, de asemenea, că are o relaţie personală și cu Trump.
„Nu este vorba despre personalitatea liderului. Este vorba despre mentalitatea elitelor, înțelegerea liderului. Dacă ideea de dominație cu orice preț, bazată și pe acțiuni forțate, domină societatea americană, nimic nu se va schimba. Se va înrăutăți doar. Dar dacă în cele din urmă se ajunge la conștientizarea că lumea s-a schimbat datorită circumstanțelor obiective și că ar trebui să se poată adapta la ele în timp, folosind avantajele pe care SUA le au și astăzi, atunci poate că ceva s-ar putea schimba”, a mai spus Putin.
Președintele rus a menționat că, în ciuda sancțiunilor si restricțiilor, Rusia a fost prima economie din Europa în 2023.
„Este normal din punctul dumneavoastră de vedere, sancțiunile, restricțiile și posibilitatea ca plățile în dolari să fie întrerupte de la serviciile Swift, sancțiuni împotriva navelor care transportă petrol, sancțiuni împotriva avioanelor, sancțiuni în orice, peste tot?
Cel mai mare număr de sancțiuni din lume care se aplică, sunt aplicate împotriva Rusiei. Și am devenit prima economie a Europei în acest timp. Uite, economia Chinei a devenit prima economie din lume la paritatea puterii de cumpărare. În ceea ce privește volumul, a depășit SUA cu mult timp în urmă. SUA ocupă locul al doilea, apoi India, 1,5 miliarde de oameni, iar apoi Japonia, cu Rusia pe locul cinci”.
CITEȘTE ȘI: